Un tânăr din Țuglui, arestat după ce a ameninţat casiera unei săli de joc cu un pistol

245

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Ţuglui, județul Dolj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor și al muniţiilor și conducerea unui vehicul fără permis.

La data de 7 septembrie, spun polițiștii doljeni, Secția 4 Poliție Caiova a fost sesizată de o tânără de 25 de ani, din comuna Pleniţa, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la serviciu, în incinta unei săli de jocuri, din Craiova, a fost ameninţată cu un pistol de un bărbat, care avea faţa acoperită, fiindu-i ceruți banii obținuţi din încasări.

Cercetările au fost preluate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj în vederea identificării bărbatului bănuit de comiterea faptei.

În urma activităţilor specifice, a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din comuna Ţuglui, bănuit că ar fi comis fapta.

„S-a stabilit că, în noaptea de 6 spre 7 septembrie a.c., cel în cauză ar fi condus pe raza municipiului Craiova, un autoturism până în zona adiacentă sălii de jocuri, ar fi pătruns în incintă având faţa acoperită cu o mască şi purtând mănuşi chirurgicale, unde ar fi ameninţat cu un pistol angajata, solicitându-i să predea sumele de bani obținute din încasări. Angajata a refuzat cele solicitate, reusind să iasă din locaţie, motiv ce l-a determinat pe tânăr să părăsească incinta, fără a intra în posesia vreunei sume de bani”, arată IPJ Dolj.

Ieri, pentru documentarea activităţii, poliţiştii de investigaţii criminale au efectuat trei percheziţii domiciliare, în Craiova şi în comuna Ţuglui.

La locaţia din Craiova au descoperit un pistol de tipul celor neletale supuse autorizării şi 12 cartuşe.

„Pistolul, cartuşele precum şi obiecte vestimentare au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor. 3 persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri. Tot în urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii de investigaţii criminale au reuşit găsirea autoturismului folosit la comiterea faptei, într-o locație din proximitatea municipiului Craiova, ce aparţine unui bărbat care lucrează în domeniul dezmembrări auto, stabilind că autoturismul ar fi fost vândut la data de de 14 septembrie de tânărul bănuit de comiterea faptei, pentru suma de 2500 Euro În autoturism, poliţiştii au găsit o pereche de mănuși şi o mască chirurgicală, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, mai spun reprezentanții IPJ Dolj.

De asemenea, din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul de 26 de ani, nu are  permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, miercuri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, fiind dispusă arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

La activităţi au participat şi poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi Serviciului Criminalistic Dolj.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al UTAI Craiova şi Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Romane.