Vicepreședintele CJ Dolj Oana Bică la deschiderea oficiala a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși

0
204

„Îmi face o deosebită plăcere ca, în numele Consiliului Județean Dolj, să vă adresez salutul atent și un cald cuvânt de bun venit pe meleaguri unde s-au scris glorioase file ale istoriei noastre, pe meleaguri unde spiritualitatea și cultura au fost mereu ocrotite și prețuite.

Un spațiu bogat în mărturii ale unui trecut strălucit este înnobilat, în aceste zile, cu una dintre cele mai frumoase și promițătoare expresii ale viitorului. Prezența voastră în județul nostru vorbește în cel mai elocvent mod despre puterea ortodoxiei de a uni, dincolo de distanțe, de granițe ori diferențe de grai, dar și despre interesul tinerilor de a se implica în modelarea societății în care trăiesc.

Ne onorează să vă putem fi gazde, cu atât mai mult cu cât valorile pe care le-ați îmbrățișat sunt valorile pe care și noi le cultivăm. Acționăm în respect pentru trecut și pentru tradiții, așa cum veți putea vedea vizitând Secția de Istorie – Arheologie a Muzeului Olteniei, dar și Casa Băniei, cea mai veche construcție civilă din oraș, unde acum sunt expuse colecțiile de etnografie.

Acționăm în respect pentru inestimabilul tezaur cultural cu care ne mândrim și pentru care emblematic este Palatul «Jean Mihail», readus la splendoarea de odinioară, unde astăzi se regăsesc operele unor titani ai artelor, între care la loc de cinste este așezat părintele sculpturii moderne, Constantin Brâncuși.

Suntem alături de Mitropolia Olteniei și, de peste un deceniu, conlucrăm în proiectul capital de construire a Catedralei «Sf. Ioan Botezătorul». Susținem și promovăm tinerii, le recompensăm performanțele notabile și sprijinim organizarea unor manifestări care constituie eficiente platforme pentru comunicare și schimb de idei.

La fel ca și voi, ne-am raliat în jurul unor repere fundamentale care, pe parcursul sinuos al vieții, ne pot fi întotdeauna fir călăuzitor: istoria și tradițiile ne vor spune mereu de unde am pornit, cultura ne va arăta cum să ne potrivim pașii în urmele înaintașilor, iar credința ne va oferi de fiecare dată puterea de a continua pe drumul ales, trecând peste obstacole și greutăți.

În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean, vă rog să primiți expresia deplinei noastre considerații și vă invit să folosiți acest prilej pentru a ne cunoaște mai bine aici, la noi acasă, exprimându-mi convingerea că, încântați de lucrurile pe care le veți descoperi, veți reveni cu drag în Dolj.”

 

BIROUL DE PRESĂ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.