Video/ Dolj: Petrecere „spartă” de mascați

711

Ieri, polițiștii doljeni s-au sesizat cu privire la faptul că pe o rețea de socializare sunt postate imagini live de la un eveniment privat aflat în desfăşurare pe raza comunei Catane, satul Catanele Noi.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești și Secției 8 Poliției Rurală Rast, precum și o grupa de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj care au stabilit că la o locație din comuna Catane, sat Catanele Noi este în desfășurare un eveniment privat respectiv o nuntă la care participa mai multe persoane. Astfel, a fost identificat organizatorul petrecerii în persoana unui bărbat de 35 de ani, din localitate, care a fost sancționat contraventional conform Legii 55/2020 cu amenda îl valoare de 15.000 de lei. De asemenea, politiștii au identificat 30 de persoane participante la evenimentul privat fiind aplicate 30 de sancțiuni contraventionale conform Legii 55/2020, în valoare totală de 23.000 lei. Totodata, verificarile sunt continuate pentru identificarea tuturor persoanelor participante în vederea sancționării contravenționale a acestora.

Evenimentele private de tipul nunți, botezuri, mase festive sunt interzise. În situația în care forțele de ordine constată că prevederile legale privind organizarea de evenimente sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale. Nu vor fi tolerate abateri de la normele legale, precizează IPJ Dolj.