Vin noi „locatari” la Grădina Zoologică din Craiova!

0
815

Surprizele de la Grădina Zoologică din Craiova continuă. De vineri, 24 august, ora 10.00, noi „locatari” își vor face apariția, după cum anunță reprezentanții RAADPFL. Este vorba despre doi cerbi lopătari și doi ursuleți coati, pe care craiovenii sunt invitați să vină s-i vadă. 

Familia Grădinei Zoologice din Craiova va avea începând de joi, 23 august, noi membri. Este vorba de doi cerbi lopătari și doi ursuleți coati ce vor fi aduși de la Grădina Zoologică din Reșița.

Reprezentanții Grădinii Zoologice din Craiova poartă permanent discuții cu administratorii grădinilor zoologice din țară pentru eventuale schimburi de animale.

”Astfel, Grădina Zoologică din Craiova va da în în custodie, la Grădina Zoologică din Reșița, pentru reproducere, femela jaguar pentru a obține exemplare pentru ambele grădini zoo. În plus, având în vedere că deținem șapte exemplare de lupi, vom oferi trei dintre aceștia, urmând ca Grădina Zoologică din Craiova să primească o pereche de cerb lopătar și o pereche de ursuleți coati. Tot de la grădina zoologică din Reșița vom lua o pereche de ponei. În plus, am transmis către Federația Grădinilor Zoologice și Acvariilor din România o listă cu animalele pe care intenționăm să le oferim la schimb altor grădini zoologice din țară, dar și lista cu necesarul de animale pentru completarea colecției de la Zoo Craiova. Ne dorim ca în următoarele luni să primim: două tipuri de struți, dar și lemurieni”, a precizat Aurelia Filip, director general RAADPFL Craiova.

Conform inventarului de specii și exemplare, în prezent, la Grădina Zoologică din Craiova sunt 32 de specii reprezentând 240 de exemplare de păsări și animale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty − fifteen =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.