Ziua Europeană a Limbilor sărbătorită la Colegiul Național „Carol I”

941

Ziua Europeană a Limbilor (ZEL), eveniment care se înscrie în cadrul temei diversitate și multiculturalitate lingvistică, a fost marcată, astăzi, în unitățile de învățământ din Dolj, prin diverse activități menite să atragă atenția asupra importanței studierii limbilor străine.

Astăzi, la Colegiul Național „Carol I” s-au desfășurat o serie de activități pentru a celebra Ziua Europeană a Limbilor (ZEL), eveniment ce se înscrie în cadrul temei diversitate și multiculturalitate lingvistică. Au participat elevi din județul Dolj, de la școli gimnaziale, licee și colegii.

De asemenea, la nivelul fiecărei unități de învățământ, în întreg județul, s-au desfășurat activități specifice, menite să sublinieze importanța învățării limbilor străine, pentru a depăși diferențele de cultură și barierele lingvistice, după cum a anunțat inspectorul școlar general al ISJ Dolj, Monica Sună.