Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 25 septembrie 2023, aniversarea a 25 de ani de apariție a revistei Mozaicul, serie nouă, sub egida Editurii Aius, și a 185 de ani de la apariția primei reviste de cultură din Oltenia,  Mozaikul, întemeiată de Constantin Lecca. Evenimentul se va desfășura în sala „Dinu C. Giurescu” începând cu ora 17.00.

Cu acest prilej va fi prezentate cel mai recent număr al revistei Mozaicul, nr.8-9/2023 de către Petrișor Militaru, redactor-șef al publicației, dar și colecția „Cărțile exilului” a Editurii Aius, colecție coordonată de doamna prof. Mihaela Albu, Phd.  În deschiderea evenimentului vor rosti alocuțiuni domnii Gabriel Coșoveanu, redactor-șef al revistei „Ramuri” și Mircea Pospai, președinte Uniunii Ziariștilor Profesioniști – Filiala Dolj.

Moderator al evenimentului va fi Nicolae Marinescu, director al Editurii Aius și al revistei Mozaicul.

Iubitorii de literatură vor avea cu acest prilej posibilitatea de vedea și singura colecție  integrală a Mozaikului (octombrie 1838-septembrie 1839).

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman”