CJ Dolj: Contractul de modernizare a drumului județean 552 Craiova – Cetate a intrat în etapa evaluării

823

22 octombrie 2019

COMUNICAT DE PRESĂ

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, anunță faptul că licitația deschisă pentru atribuirea contractului de modernizare a drumului județean 552 Craiova – Mofleni – Bucovăț – Terpezița – Sălcuța – Vîrtop – Caraula – Cetate a intrat în etapa evaluării, până luni după-amiază, la expirarea termenului limită, fiind depuse câte 4 oferte pentru fiecare dintre cele 2 loturi în care este împărțit contractul.

Potrivit președintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, proiectul de infrastructură rutieră, cu o valoare totală de aproape 50 de milioane de euro, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, reprezintă o prioritate pe agenda instituției, fiind întreprinse toate măsurile necesare pentru ca lucrările efective să poată demara în cel mai scurt timp.

„Ne face plăcere să putem spune că unul dintre cele mai importante demersuri ale Consiliului Județean Dolj din actualul exercițiu financiar, modernizarea DJ 552 Craiova – Cetate, a mai parcurs cu succes un pas semnificativ în implementare.

Este îmbucurător, în acest sens, interesul manifestat de firmele de profil față de licitația pentru atribuirea contractului, astfel că, până la data limită stabilită pentru depunere, s-au înregistrat câte 4 oferte pentru fiecare dintre cele 2 loturi corespunzătoare tronsoanelor în care a fost împărțit drumul. Desigur că, din acest punct de vedere, o contribuție majoră a avut-o și actualizarea documentației de către proiectant, aprobată de plenul CJ în luna mai, prin care valoarea totală a fost majorată la aproximativ 50 de milioane de euro, din care aproape 46 de milioane de euro pentru executarea lucrărilor. A rezultat un efort financiar suplimentar de peste 13 milioane de euro față de finanțarea europeană inițială, efort pe care instituția noastră și l-a asumat integral, având în vedere importanța demersului, orientându-se către contractarea unui credit.

Suma reflectă în mod direct dimensiunea și complexitatea acestei investiții, deoarece vorbim despre unul dintre principalele drumuri din rețeaua județeană, cu o lungime de peste 67 de kilometri, care asigură conexiunea între municipiul Craiova și 7 comune, traversând un areal cu aproape 330.000 de locuitori. Tocmai această amploare a determinat segmentarea în 2 loturi, pentru o abordare cât mai eficientă, și sperăm ca până cel târziu în primăvara anului viitor să avem desemnați constructorii pentru ambele tronsoane.

Doresc să evidențiez faptul că proiectul privind DJ 552 Craiova – Cetate s-a aflat în permanență și rămâne în centrul preocupărilor noastre. Astfel, trebuie menționat faptul că, în paralel cu organizarea și derularea procedurii de atribuire a lucrărilor, am rezolvat și alte aspecte care facilitează implementarea demersului. Ca exemplu, avem contractul încheiat între CJ Dolj și Distribuție Energie Oltenia SA, în vederea devierii rețelelor de electricitate pentru a permite buna desfășurare a modernizării drumului, contract care presupune mutarea unui număr de aproximativ 100 de stâlpi și care deja se apropie de finalizare“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Proiectul ,,Modernizarea DJ 552 Craiova – Mofleni – Bucovăț – Terpezița – Sălcuța – Vîrtop – Caraula – Cetate, km 4+200 – 71+771“ este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, având o valoare totală de 234.692.016,98 lei (echivalentul a 49,6 milioane de euro).

Contractul de execuție a lucrărilor de modernizare are o valoare estimată de 182.388.739,84 lei, fără TVA, din care 88.297.880,38 lei pentru lotul I (tronsonul cuprins între km 4+200 și km 31+850) și 94.090.859,46 lei pentru lotul II (tronsonul cuprins între km 31+850 și km 71+771).

 

BIROUL DE PRESA