ECODOLJ s-a intrunit in Adunare Generala sa discute despre adaptarea și eficientizarea sistemului de taxare pentru serviciul de salubrizare

590

COMUNICAT DE PRESĂ

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a condus, luni după-amiază, în calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ECODOLJ, adunarea generală în cadrul căreia au fost supuse discuției o serie de aspecte privind implementarea sistemului de management integrat al deșeurilor.

Unul dintre subiectele dezbătute în cadrul ședinței a vizat adaptarea și eficientizarea sistemului de taxare pentru serviciul de salubrizare, începând din anul 2020, ca urmare a modificărilor apărute în legislația din domeniu.

„Am inițiat în această adunare generală, alături de primarii din Dolj, o serie de consultări pe care colegii noștri din aparatul ADI ECODOLJ le vor continua, în zilele următoare, în fiecare localitate. Împreună, dorim să identificăm soluția optimă, atât pentru mediul urban, cât și pentru cel rural, în ceea ce privește stabilirea unui sistem de taxe diferențiate pentru salubrizare, care să conducă la atingerea unui obiectiv în acord cu recentele modificări legislative: creșterea cantităților de materiale reciclabile recuperate, în paralel cu reducerea celor de deșeuri reziduale.

În esență, cetățenii care se preocupă să colecteze selectiv hârtia, metalul, plasticul sau sticla și care, în felul acesta, nu mai generează la fel de mult gunoi ce trebuie transportat la depozitul ecologic vor putea opta pentru pubele de capacitate mai mică pentru aruncarea deșeurilor reziduale și, în consecință, vor achita taxe reduse.

În paralel cu opțiunea individuală a fiecărui beneficiar, a fost gândit și un mod de flexibilizare a acestui serviciu în funcție de necesitățile fiecărei comunități. Astfel, primăriile vor avea la dispoziție variante personalizate în ceea ce privește frecvența de colectare a deșeurilor. Se creează posibilitatea ca localitățile în care se generează cantități mai mici de gunoi să recurgă la ridicarea acestuia la intervale de timp mai mari, ceea ce se traduce, desigur, în reducerea sumelor care trebuie plătite în acest sens.

În colaborare cu primarii din Dolj, ne-am propus ca, prin aceste măsuri menite să încurajeze colectarea selectivă, să creștem eficiența sistemului pe care îl realizăm cu ajutorul fondurilor europene și a cărui bună funcționare înseamnă un mediu mai curat și o viață mai sănătoasă“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

 

BIROUL DE PRESĂ